14 embleme pentru istorie!** Steaua și Dinamo și-au împărțit în România jucătorii, trofeele, dar și siglele: câte 7 pentru fiecare

Redactor:
Nicu Bădescu
14 embleme pentru istorie!** Steaua și Dinamo și-au împărțit în România jucătorii, trofeele, dar și siglele: câte 7 pentru fiecare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duelul dintre Steaua și Dinamo datează încă din 1948, atunci
când clubul din „Ștefan cel Mare” a fost înființat. ProSport a
analizat atent istoricul celor două cluburi care, împreună, au
cucerit 79 de trofee interne, iar etalon au fost cele 14 sigle pe
care cluburile le-au avut de-a lungul timpului.

Istoria siglelor rivalelor Steaua și Dinamo este și ea una
aparte. Uneori strâns legate de perioada politică pe care o
traversa, stemele cu care jucătorii celor două forțe ale României
evoluau pe piept s-au transformat în timp, odată cu vremurile.
Interesant este că, deși s-a „grăbit” să apară cu un an mai
devreme, în 1947, Steaua și-a „așteptat” rivala pentu a-și alege o
stemă. Astfel, ambele echipe au început să joace cu o emblemă pe
piept din 1948, iar de atunci fiecare a avut șapte asemenea
exemplare.

Dinamo,
roșu și albastru!?!

Dinamo a fost echipa mai consecventă până la Revoluție,
schimbând doar trei sigle până în 1990. Elementul comun, acea
literă „D” emblematică pentru echipele dinamoviste de pe mapamond,
a fost parcă talismanul norocos al viitorilor „câini”. Interesant
este că, în cele mai importante perioade ale istoriei, 1950-1974 și
1974 -1990, când au cucerit și 20 din cele 30 de trofee cu care se
mândresc acum, dinamoviștii au avut, mai pregnant sau mai puțin,
culoarea albastru pe stemă.

Interzisă acum mai ales în asociere cu roșul, această culoare a
purtat noroc în „Ștefan cel Mare” până în 1990. 13 titluri și 7
Cupe ale României au câștigat Dinu, Lucescu și restul fotbaliștilor
roș-albi în cele două perioade, când albastru a stat mândru pe
pieptul lor. Referitor la denumire, roș-albii au reprezentat
titulatura „Dinamo” încă din 1948, cu o pauză de două săptămâni, în
1990. Atunci, pentru câteva zile, clubul a fost denumit simbolic
„Unirea Tricolor”.

Steaua și
Armata

De partea cealaltă, la Steaua, pe lângă schimbul mai rapid al
emblemelor, a intervenit și schimbul sistematic al titulaturii.
Dacă la început s-a numit ASA, în 1947, în 1948 a devenit CSCA,
adică Clubul Sportiv Central al Armatei. Atunci i-a fost atribuită
și prima siglă, un mare cerc albastru, cu o stea roșie în interior,
care avea în centru un A, simbolul militar. Doi ani mai târziu a
devenit mai simplă, CCA, iar steaua roșie, care acum avea CCA scris
în centru, a fost plasată în mijlocul împletiturii, ca un soi de
cunună.

Cea mai cunoscută siglă a apărut în 1974, odată cu inaugurarea
stadionului Ghencea. Aproape la fel cu emblema din prezent, cea
creată atunci a fost acea sub care roș-albaștrii au cucerit cele
mai importante performanțe: o Cupă a Campionilor Europeni,
Supercupa Europei, șapte titluri și șase Cupe ale României.
Ulterior, după Revoluție, pentru a se debarasa de asocierea cu
perioada comunistă, Steaua a apelat la stema cu vulturul și cele
trei cuvinte în latină: „Citius, Altius, Fortius” („Mai rapid, mai
înalt, mai puternic”). Aceasta a fost schimbată și ea în 2002, la
cererea expresă a lui Gigi Becali.

Palmares
Steaua:


1947-1948 (niciun trofeu)


1948-1950 (2 ani – două trofee):

ª două Cupe: 1949, 1950

1950-1961 (11 ani – 9 trofee):
ª 6 titluri: 1951, 1952, 1953, 1956, 1960, 1961
ª 3 Cupe: 1951, 1952, 1955

1961-1974 (13 ani – 7 trofee):
ª un titlu: 1968
ª 6 Cupe: 1962, 1966, 1967, 1969, 1970, 1971

1974-1991 (17 ani – 15 trofee):
ª 7 titluri: 1976, 1978, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989
ª 6 Cupe: 1976, 1979, 1985, 1987, 1988, 1989
ª o Cupă a Campionilor: 1986
ª o Supercupă a Europei: 1986

1991-1998 (7 ani – 12 trofee):
ª 6 titluri: 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998
ª 3 Cupe: 1992, 1996, 1997
ª 3 Supercupe ale României: 1994, 1995, 1998

1998-2002 (4 ani – 3 trofee):
ª un titlu: 2001
ª o Cupă: 1999
ª o Supercupă a României: 2001

2002-2011 (9 ani – 3 trofee):
ª două titluri: 2005, 2006
ª o Supercupă a României: 2006

JUCĂ‚TORI
REPREZENTATIVI

1948-1950
Ilie Savu, Gheorghe Popescu I

1950-1961
Alexandru Apolzan, Ion Voinescu, Gheorghe Constantin, Ion
Alexandrescu

1961-1974
Florea Voinea, Lajos Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu

1974-1991
Tudorel Stoica, Anghel Iordănescu, Liță Dumitru, Marcel Răducanu,
Vasile Iordache, Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu,
Gheorghe Hagi

1991-1998
Ilie Dumitrescu, Ilie Stan, Basarab Panduru, Costel Gâlcă, Adrian
Ilie

1998-2002
Laurențiu Roșu, Ionel Dănciulescu

2002-2011
Mirel Rădoi, Nicolae Dică, Adrian Neaga, Sorin Ghionea, Bănel
Nicoliță, Dorin Goian

În timp, deasupra emblemei fiecărui club au apărut și
stelele: două pentru steliști în 1998, semn al celor 20 de titluri
de campioană câștigate, și una pentru dinamoviști în 2004, pentru
zece campionate cucerite


Palmares
Dinamo:

1948-1950 (2 ani – niciun trofeu)

1950-1974 (24 ani – 10 trofee):
ª 7 titluri:1955, 1962, 1963, 1964, 1965, 1971, 1973
ª 3 Cupe: 1959, 1964, 1968

1974-1990(16 ani – 10 trofee):
ª 6 titluri: 1975, 1977, 1982, 1983, 1984, 1990
ª 4 Cupe: 1982, 1984, 1986, 1990

1990-1992 (2 ani – un trofeu):
ª un titlu: 1992

1992-1998 (6 ani – niciun trofeu)

1998-2004 (6 ani – 7 trofee):
ª 3 titluri: 2000, 2002, 2004
ª 4 Cupe: 2000, 2001, 2003, 2004

2004-2011 (7 ani – 3 trofee):
ª un titlu: 2007
ª o Cupă: 2005
ª o Supercupă: 2005

JUCĂ‚TORI
REPREZENTATIVI

1948-1950
Titus Ozon, Petre Ivan, Angelo Niculescu

1950-1974
Ion Nunweiller, Lică Nunweiller, Radu Nunweiller, Florea
Dumitrache, Mircea Lucescu, Alexandru Ene I, Iosif „Piți” Varga,
Constantin Frățilă, Ion Pîrcălab, Ilie Datcu

1974-1990
Cornel Dinu, Ionel Augustin, Dudu Georgescu, Cornel Țălnar, Dumitru
Moraru, Ioan Andone, Mircea Rednic, Dorin Mateuț, Rodion Cămătaru,
Florin Răducioiu, Bogdan Stelea

1990-1992
Sulejman Demolari, Gabor Gerstenmajer

1992-1998
Cătălin Hîldan, Florin Prunea, Cosmin Contra

1998-2004
Florentin Petre, Marius Niculae, Adrian Mihalcea, Adrian Mutu

2004-2011
Ionel Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Bogdan Lobonț, Cosmin Moți,
Adrian Cristea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…